Plimbându-ne prin munții Harghitei de Sud, ajungem adesea la fântâna Vendelné. Cu siguranță că toți cei care au tras vreodată din izvor (sau au auzit doar de el) s-au întrebat de ce un izvor atât de slab, cu curgere joasă, este numit fântână și mai ales cine ar fi putut fi această doamnă Vendel, după care a fost numit un izvor?
József Miklós răspunde la aceste întrebări într-un articol despre viața lui Gizi Weisz, publicat într-un număr din noiembrie 2005 al ziarului Hargita Népe: „Tatăl său se numea Vendel Wenceslas și deținea o proprietate privată în sudul Harghitei. Pajiștile sale se întindeau până la Lucs și erau înconjurate din toate părțile de pășuni întinse. În timpul verii, când s-a mutat în munți pentru o lungă perioadă de timp și și-a stabilit o casă în casa mică, purtată de timp, a fost afectat doar de durere. Nu există o fântână de apă în zonă din care animalele și oamenii să-și poată potoli setea. De aceea și-a luat timpul să sape o fântână. Apa cristalină scânteietoare ieșea din el și tot ce mai rămăsese era să-l țină într-un küpübe și să-i dea o picătură subțire. După aceea, pentru că era încă neobosit în zelul său pentru muncă, a săpat un jgheab și l-a așezat. El a fost încântat să-i spună soției sale despre casa grapă: – Marea lucrare este făcută, fântâna este în picioare. Femeia, care era destul de sârguincioasă și cu limba rece, a căzut față în față cu el, și-a pus mâinile pe șoldurile lui și a spus: De asemenea, fântâna finisată trebuie să aibă un nume. Și îl vezi pe acest laskabearer? O să-l zdrobesc în talie dacă ia fântâna pentru el. Nu, nu, nu există un astfel de Dumnezeu. Proprietatea privată e a ta, fântâna e a mea. Wenceslas Vendel stătea frânt în fața soției sale ca doamna Markotányos. Palmele lui de mărimea unei lopate erau îndoite și desfăcute, iar noroiul lui era încă în ele. Știa că radioul și femeia nu puteau fi certate și, prin urmare, a votat cu fața întoarsă spre cer, aclamând: Bine, la naiba cu el. Dinții lui încleștați s-au slăbit repede pentru că și-a dat seama de nerezonabilitatea unei astfel de rânjiri a dinților. Astfel, fântâna cu apă bună din regiunea Lucs a devenit fântâna doamnei Vendel.”
Astăzi, fântâna nu este atinsă de nici un traseu turistic marcat, însă poate fi străbătută atât de marcajul dungii albastre de-a lungul crestei principale a Munților Harghita, cât și de marcajul punctului albastru care leagă Miercurea Ciuc de sălbăticia Bruscă. Este mai ușor să se apropie din direcția Lucs din punctul în care marcajul de creastă deviază de la aleea băii fumurii, iar după ce părăsește partea Lucsului începe să se ridice pe partea fagului din Nagy-kő. În partea de jos a pantei, drumul se desparte și luăm drumul drept, apoi după 1,1 kilometri, întorcându-ne ușor spre stânga, ajungem la o poiană și începem să urcăm din nou. Ne aflăm la o altitudine de 1070 de metri deasupra nivelului mării, într-o șa între fagul Nagy-kő și dealurile numite capul Kárász, care formează, de asemenea, un bazin hidrografic între râul Nagyos și ramura sa laterală, râul Kis. Există o estenă în mijlocul poieniței, deci este recomandabil să faceți un tur într-un grup mai mare din primăvară până în toamnă pe această secțiune a drumului. De cealaltă parte a țarcului vă puteți odihni la umbra unui fag mare, sub care izvorăște un izvor de apă, echipat cu un jgheab pentru adăparea animalelor. În opinia publică, această sursă trăiește (și) ca fântâna lui Vendelné – în mod greșit. Fântâna reală a lui Vendelné poate fi găsită în direcția nord, la aproximativ 200 de metri de aici, urmând calea de transport, la poalele unui pin dublu, căptușit cu pietre.
Cele mai apropiate locuri de vizitat, atracții turistice: Nagy-kő Bükke (1,7 km – V-NV), Bilibók-puszta (1,8 km – N-NV), turbăria Lucs (1,9 km – DK), Hirtelen-puszta (3,1 km – NV), Büdösfürdő din Szentimre (5,4 km – D), Castelul Harom (5,9 km – K-NW), Csihányos din Zsögödfürdő (7,4 km – NE), pârâul Bánya (7,8 km – D). Poate că cea mai semnificativă dintre acestea este cea mai mare turbărie din Transilvania, turbăria Lucs. Interiorul său este acoperit cu vegetație de tundră, care adăpostește numeroase rămășițe ale erei glaciare, dintre care multe (cum ar fi mesteacănul pitic – Betula nana) sunt cele mai sudice din lume. Printre mușchii de turbă putem găsi plante foarte valoroase: iarba de rouă cu frunze rotunde (Drosera rotundifolia), merișorul (Vaccinium oxycoccos), rozmarinul (Andromeda polyfolia), vuietoarea (Empetrum nigrum) și bumbăcariță (Eriophorum vaginatum). Umiditatea constantă favorizează următorii amfibieni și reptile: Broască râioasă carpatică, alpină, pătată sau tritonul carpatic (Triturus montandoni, alpinetris, vulgaris sau cristatus), broască râioasă cu burtă galbenă (Bombina variegata), broască râioasă (Rana temporaria), broască râioasă brună (Bufo bufo), șopârlă de munte (Zootoca vivipara), viperă (Vipera berus). Apropo, fauna mlaștinilor este aproape identică cu cea a pădurilor din jur. Mai recent, apa izvorului nu este recomandată pentru consumul uman, dar merită vizitată de dragul atracțiilor naturale din jur sau pur și simplu din curiozitate, pentru locația anecdotei descrise mai sus.
