Sântimbru-Băi deşi  este declarat o staţiune eminamente turistică, practic nu avem pensiuni şi hoteluri clasificate oficial. Sunt însă foarte multe (de ordinul sutelor) case de vacanţă, care primesc „musafiri”, contra-cost sau chiar gratis, în unele cazuri.

Specific acestei staţiuni este mirosul neplăcut de gaze mofetice, de unde şi denumirea ungurească Büdösfürdő = Băile Puturoase (împuţite). Mofetele reprezintă emanaţii de gaze postvulcanice reci şi sunt contituite preponderent din dioxid de carbon (CO2), frecvent peste 95%. Subordonat conţin azot, oxigen, hidrogen sulfurat, radon etc. Datorită prezenţei hidrogenului sulfurat care imprimă mirosul specific, aceste emanaţii greşit au fost numite solfatare deoarece solfatarele sunt gaze fierbinţi emise de vulcanii activi.

La Sântimbru-Băi sunt multe clădiri, unele chiar vechi, de la începutul secolului 20,  dar bineînţeles majoritatea au fost construite în epoca socailistă când populaţia din satele şi oraşele adiacente au căutat un refugiu temporar de la urbanizare şi controlul autorităţilor.

Majoritatea construcţiilor sunt haotice, fără vreun plan de proiectare sau plan de amenajare. Acest lucru ridică serioase probleme de urbanism, dar în general, cu ochii unor turişti, acest „haotism romantic”, dominat imixtiunea pădurii de conifere cu mici case ascunse printre brazi, poate fi chiar un aspect de atracţie în sine.

Apele minerale, în cura internă se pot utiliza în tratamentul dispepsiilor hipostenice, în cure de diureză şi în anemii simple. În cura externă băile sunt recomandate în afecţiuni cardiovasculare, tulburări circulatorii, inflamaţii cronice şi în cazuri de hipertensiune arterială.

Scufundarea (parţială!) în gazul mofetic activează circulaţia periferică, fiind foarte indicate în tratamentul reumatismului. În termeni medicali, mofetele asigură bolnavilor cu artrită reumatoidă o ameliorare a stării generale şi diminuarea procesului inflamator articular. De asemenea, mofetele din staţiune sunt recomandate în boli de inimă şi ale sistemului circulator.

Aici se organizează în august Zilele Tineretului din Băile Büdös (Büdösfürdői Ifjúsági Napok), de către cei din Sântimbru, iar în ianuarie sau februarie concursul de schi fond intitulat „Fut a Büdös”, organizat de Primăria Sâncrăieni.

Liquid Web Managed Word Press